News
Sorana, cuprinsă de dor în Madagascar: ”Îmi dau seama cât de importanți sunt oamenii mei de acasă”
Published
2 ani agoon

Aflată în Madagascar, în ”Ultimul Trib”, emisiune ce va putea fi urmãritã din această toamnă la Antena 1, Sorana se luptă cu dorul de cei dragi.
”Iubesc la Madagascar experiența nouă și provocarea necunoscutului, dărâmatul barierelor, care de cele mai multe ori sunt în mintea noastră. E un loc atât de primitor, de exotic, de plin de culoare și de lucruri incredibile care apar din senin – de la oameni, la mâncare, la situații, la prietenii create. Un lucru care mi se întâmplă în fiecare zi este că aș vrea să pun mâna pe telefon și să povestesc cu cei de acasă cât de frumos este aici, să le împărtășesc experiența mea, să le spun că îi iubesc și că mi-e dor de ei. Dar acum, departe de România și în toate aceste situații, îmi dau seama cât de importanți sunt oamenii mei de acasă, cât de iubită sunt și cât de mult iubesc. Îmi lipseste cel mai mult iubitul meu, care este cel mai bun prieten al meu și care este omul care îmi dă forță și curaj, blândețe și echilibru”, a mărturisit Sorana.
Cum se vor descurca Sorana și echipa sa de ”Lemuri”, telespectatorii vor afla în reality-show-ul ”Ultimul Trib”, din această toamnă, la Antena 1. ”Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.
În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va ajunge într-un sat alături de localnici, unde membrii tribului vor fi nevoiți să trăiască în același mod în care o fac și aceștia. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul unei săptămâni de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.
Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât și pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.
You may like
-
Dani Oţil a lansat bunsimt.ro, un site pentru obiecte pierdute
-
Delia, despre o concurentă X Factor: ”Eu aș lua-o să cânte la nunta mea”
-
Liviu Vârciu, mărturisiri neașteptate: “Am un mare vis”
-
Tot ce nu se ştia despre ”Insula iubirii”
-
Paula Chirilă, în luptă cu ea însăși, în Madagascar
-
Jurata ”X Factor”, Delia, nu ține cont de preț când vine vorba de ținutele sale

Diana Bianca sau “Barbie de Romania”, asa cum o numeste presa, se pare ca si-a inceput anul nu doar cu proiecte frumoase, dar si cu vacante dese si neasteptate.
– Diana, am vazut ca ai plecat din nou in vacanta. Nu te-au speriat toate zvonurile legate de coronavirus?
– Uite ca nu. Eu imi traiesc viata, cu precautiile de rigoare, dar o traiesc. Am invatat incet-incet, sa elimin teama din viata mea. Pentru ca orice frica te blocheaza, te paralizeaza, te tine pe loc. Si te impiedica sa te bucuri.
Iar viata e facuta pentru a te bucura. De tot. Daca alegi sa ti-o traiesti intr-o frica continua, ti-o vei irosi. Si e un dar minunat!
– Ce destinatie ai ales, de data aceasta?
– Am plecat in Spania,
intr-un loc linistit, pitoresc, un “satuc” din zona Madridului, unde vreau sa ma bucur de liniste, sa gust din viata locuitorilor, sa ma plimb pe stradutele lor colorate, sa traiesc farmecul unei vieti total diferite, sa ma pierd printre ei…E o stare de bine de nedescris!
A doua parte a vacantei va fi Madridul. Metropola, agitatie, hotel de 5 stele si tot ce presupune aglomeratia unui oras
de calibrul Madridului. Voi vizita obiectivele turistice consacrate, voi face putin shopping si deja am ales doua restaurante celebre pentru a lua masa.
– Pleci des in vacante?
– Anul acesta mi-am propus
sa plec cam lunar. Deja pana in luna iunie, am si programate plecarile.
Vreau un an in care sa muncesc, sa ma implic in multe proiecte, dar sa ma si relaxez. Sa te axezi doar pe munca, nu este o optiune decat in masura in care esti interesat strict de bani.
Dar viata trece si trece extrem de repede, oricat ne-am preface noi ca suntem vesnici. Iar atunci cand vom pleca, nu vom lua cu noi nicio acumulare materiala, ci doar ceea ce am simtit si am trait.
Eu sunt hotarata sa fiu fericita si aleg sa ma simt libera sa imi traiesc fericirea dupa regulile mele. Oamenii ma vor judeca oricum, in functie de propriile lor interese si imi vor “vana” greselile.
Nu conteaza. Asta spune, in definitiv, ceva despre ei, nu despre mine. Poate ca nici eu nu sunt inger, dar, cu siguranta, nici lumea nu e Rai!
News
Cum a petrecut Barbie de Romania in Noaptea de Revelion. Imagini inedite. FOTO.
Published
1 an agoon
ianuarie 3, 2020
Am intrat într-un nou an. La petreceri glam sau pe plajele unor destinații exotice, vedetele și-au făcut dorințe la miezul nopții și au petrecut până în zori. Iar noi le-am admirat pozele de pe Instagram.
A fost noaptea cu cele mai multe artificii din an, în care ți-ai pus o dorință și ai petrecut până în zori. Un eveniment atât de spectaculos nu putea să treacă fără postarea a cel puțin o poză pe Instagram.
Vedetele nu diferă prea mult de noi. Fie că au luat parte la o petrecere extravagantă de anul nou, fie că și-au pus o dorință la trecerea dintre ani cu picioarele în nisip, vedetele nu au ezitat să publice poze pe Instagram.
Barbie de Romania, frumoasa blonda Diana Bianca a petrecut Noaptea de Revelion in Capitala, intr-unul dintre cele mai exclusiviste localuri de la noi. Aceasta s-a bucurat de cei dragi si a a degustat cele mai pretentioase feluri de mancare si cele mai fine bauturi.
Diana a purtat o rochie din paiete rosii si a stralucit la propriu.
„Ce multe lucruri neasteptate s-au ivit, ce multe lucruri asteptate nu au mai aparut niciodata…
Renunta la ce ai pierdut, sorteaza ceea ce e bun si frumos, agata-te de ce a ramas si construieste mai departe.”, a scris Diana Bianca pe conturile ei de socializare.



News
Board games sau jocurile de societate – cadoul mult dorit de Craciun
Published
1 an agoon
decembrie 11, 2019
Oamenii au avut dintotdeauna o afinitate pentru jocurile de societate. Joaca in general aduce o bucurie in viata ta indiferent de varsta pe care o ai.
Ofera drept cadou jocuri de societate!
In perioada Craciunului trebuie sa faci cadouri cat mai frumoase celor dragi. Pentru asta ai nevoie sa iti gasesti inspiratia si sa reusesti sa ii surprinzi pe acestia cu cele mai inedite produse. Un joc de societate este un produs care ar bucura orice persoana. Pana la urma cine nu s-a jucat macar o data in viata sah sau Rummy?
Iata care sunt beneficiile aduse de jocurile de societate:
Imbunatatesc functionarea creierului – Jocurile de societate reprezinta un bun exercitiu pentru creier. Acestea ajuta la formarea gandirii si a memoriei atat pentru cei mici cat si pentru adulti.
Aduc buna dispozitie in viata ta – Prin practicarea unor jocuri de societate corpul tau va elibera endorfine iar asta iti va aduce o stare de bine. Vei vedea ca te vei simti mai vesela si mai multumita de tine si de cum ai ajuns sa iti petreci timpul liber.
Reduc stresul – Stresul este o problema de care ne lovim zi de zi. Atunci cand iti petreci timpul facand ceea ce iti place, vei vedea ca stresul acumulat de-a lungul zilei o sa dispara.
Intaresc relatiile dintre oameni – Jocurile de societate implica conexiunea cu alte persoane si comunicare cu acestia. O seara placuta alaturi de cei dragi te va ajuta sa iti dezvolti relatii mai bune cu oamenii de langa tine.
Sporesc creativitatea – Jocurile te vor ajuta sa iti dezvolti creativitatea. Vei petrece mai mult timp incercand sa gasesti solutii pentru a iesi invingator.
Prin urmare un joc de societate este un produs exceptional pe care il poti darui drept cadou atat unei femei cat si unui barbat. Avand in vedere faptul ca sarbatorile de iarna se apropie cu rapiditate poti incepe prin a cauta cateva jocuri de societate astfel incat sa iti surprinzi toti apropiatii. Pe piata vei gasi foarte multe modele de jocuri din care poti alege, incat sa reusesti sa le aduci persoanelor dragi din viata ta mai multa multumire si fericire.
Gandeste-te ca in dimineata Craciunului toti cei dragi vor deschide cadoul primit de la tine si vor ramane placut impresionati. Pana la urma, Craciunul inseamna bucuria de a darui. Daca tie ti-ar face placere sa primesti drept cadou un joc de societate atunci cu siguranta si prietenilor tai le va face placere. Alege un joc de societate care sa ii reprezinte sau daca stii ceea ce isi doresc nu mai sta pe ganduri si cumpara produsul!

Impresioneaza-ti prietenii sau colegii cu un cadou special in 2020

Barbie de Romania, dintr-o vacanta intr-alta!

Cum a petrecut Barbie de Romania in Noaptea de Revelion. Imagini inedite. FOTO.
Board games sau jocurile de societate – cadoul mult dorit de Craciun
Honor 10 – review: smartphone mid-range cu un raport foarte bun calitate-pret
Jocuri păcănele, ruleta casino și blackjack online
Casio G-SHOCK – Official timekeeper la Neversea si Untold 2019
Solutia perfecta pentru stocurile produselor de curatenie si igiena!
De mici invatam sa reciclam
Cerbul de Aur 2019: 71 de artiști din 21 de țări s-au înscris în selecția pentru concursul internațional de interpretare
Învață cum să faci bani online la casino
Diana Bianca a dat petrecere mare de ziua sa de naștere. Vezi cine a fost alaturi de ea si cum a petrecut
Cele mai rapide 3 limuzine din lume
3 Culturi care încă folosesc astrologia intensiv
Fii la curent cu noile tendinte in materie de seminee si design interior
Tenorul Dragos Cicu a avut un moment extrem de apreciat pe scena Summer Gala 2019
Cine va câștiga în Liga Campionilor UEFA 2020?
Este o idee buna sa iti faci biletul zilei bazat pe campionatul de fotbal preferat?
Când siguranţa înseamnă voie bună prin noua colectie de carucioare de copii
Cum achizitionezi cele mai bune sisteme de incalzire si sanitare pentru locuinta ta? Apelezi la un magazin instalatii de incalzire si sanitare de incredere

Denisa Moga lanseaza single-ul „Maker”
Delia lansează videoclipul oficial al piesei „Trăiește frumos”, un manifest pentru o viață echilibrată în offline

Kalle a lansat Bagajul, primul featuring cu JO
Dan Bălan a lansat „Numa Numa 2”, continuarea fenomenului mondial „Dragostea din tei"

Dan Bălan continuă povestea „Dragostea din tei” în Africa

S-a lansat videoclipul oficial “Mr. Loverman”!

Mark Stam – s-a lansat anul acesta în muzică și este deja în topuri

Sore face prima declaratie de dragoste muzicala iubitului ei!

Nadiris lansează single-ul “Alinare”

Jorge Gonzalez reprezinta Spania la Cerbul de Aur 2018

Alexandra Tanasoiu lanseaza piesa si clipul „Dor de vara”

Cea mai așteptată colaborare! Irina Rimes și The Motans lansează „Cel mai bun DJ”

Amna lanseaza „De Cate X Vrei Tu”

„Suflet de hartie”: Celia si Stefan Floroaica, de la Exatlon, poveste de dragoste in noul clip al artistei

Dara își dorește să se înscrie la școala de pilotaj aviatic

Myra Monoka lanseaza single-ul si clipul „Rewind”

O prezentatoare TV s-a lansat in muzica. Este foarte sexy in videoclip!

Mary Lee lanseaza un nou single si videoclip, “Hamora”

Jean Gavril a lansat “Jale Jeane”

Iubire fierbinte intre Antonia si Alex Velea!
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri