Connect with us

News

Salvează o inimă: Alimentaţia corectă, armă împotriva cancerului. Dr. Pavel Chirilă ne spune secretul!

Published

on

Aproape 10 milioane de oameni pierd, în fiecare an, lupta cu cancerul. Deși este greu de învins, boala de care ne temem cu toții poate fi prevenită! Primul aliat de nădejde este o alimentație corectă, echilibrată și cât mai naturală. Cu atât mai mult cu cât din ce în ce mai multe studii confirmă efectele nocive ale produselor procesate și „ajutate” cu aditivi, hormoni de creștere și alte substanțe al căror nume ar trebui să ridice mari semne de întrebare.

Nu cu mult timp în urmă, și Organizația Mondială a Sănătății atrăgea atenția că mezelurile, pastrama, sau carnea la conservă sunt cancerigene. Ce ar trebui să mâncăm și de ce trebuie să ne ferim, astfel încât să nu ajungem într-o secție de oncologie aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Pavel Chirilă, directorul Fundației „Sfânta Irina”.

Interviu: Cancerul este o boală asociată cu cea mai mare suferință pe care o poate avea omul. În cartea dumneavoastră – „Nu hrăni cancerul!” – ați scris că avem un aliat de nădejde împotriva maladiei, alimentația sănătoasă. Ce trebuie să înțelegem exact prin „alimentație sănătoasă”?

Există un centru de studii pentru nutriția bolnavului cu cancer în Canada, iar specialiștii de acolo spun, în scrierile lor, că circa o treime din cancerele înregistrate la nivel mondial sunt provocate de un stil de viață greșit, în care determinantă este alimentația omului. Deci, este extrem de important să avem o alimentație corectă pentru a preveni cancerul! Iar când s-a declanșat deja, este important să corectăm alimentația pentru a susține organismul în lupta cu această boală.

Ce alimente ar trebui să mâncăm în mod special pentru a evita îmbolnăvirea?

Există câteva reguli generale și câteva reguli speciale. Regulile generale ale unei alimentații sănătoase spun așa: să mâncăm numai alimente integrale și nu rafinate, să mâncăm alimente fără adaos de E-uri (fără aditivi), să mâncăm alimente cu tratare termică minimă sau, dacă putem, să le mâncăm crude. Doar alimentele care nu pot fi mâncate crude trebuie tratate termic și ele nu sunt multe! Un alt principiu spune să nu consumăm organisme modificate genetic, nici alimente, plante, ingrediente din alimente cultivate cu îngrășăminte chimice care stimulează talia plantei sau semințele și, de fapt, imită ceea ce se întâmplă cu oncogeneza în corpul uman, deoarece cancerul este o celulă care crește anarhic.

Ar trebui să adoptăm un stil vegan sau vegetarian?

Depinde de la caz la caz. Dacă un bolnav are o anemie severă din cauza cancerului, nu putem să-l obligăm să mănânce vegan sau raw-vegan pentru că anemia i se agravează sub limita de toleranță a corpului și există riscul să facă o complicație. Alimentația este cât de cât particularizată în această boală. Cărțile medicale și studiile spun de zeci de ani, iar acum văd că s-a trezit și Organizația Mondială a Sănătății, că abuzul de carne și mezelurile au un risc cancerigen. Deci, evităm carnea, zahărul și aditivii, în primul rând! În al doilea rând, evităm făina albă, guma de mestecat, băuturile răcoritoare chimizate, margarina, care contribuie și ele la declanșarea unui cancer în condițiile în care există și alți factori anteriori.

[nextpage title=”detalii”]

Studiul Organizației Mondiale a Sănătății a fost criticat vehement de autoritățile române, dar și de autoritățile altor state, pe motiv că, de fapt, doar consumul în exces de carne procesată ar putea genera riscul îmbolnăvirii cu cancer. Ce înseamnă „în exces”?

Aici e o figură de stil, un fel de a ne ascunde după cuvinte. Toate tipurile de mezeluri, de salamuri conțin nitrozamină, o substanță cancerigenă definită și atestată de toate studiile medicale și de toate laboratoarele. Cum să-mi imaginez eu că pot să mănânc puțină? Pe comercianții sau producătorii de mezeluri îi mai înțeleg, că își apără afacerea, dar pe oficiali nu am cum să îi înțeleg! Știm precis că nitrozamina din mezeluri este cancerigenă, pentru că se folosește și în unele institute de oncologie experimentală pentru a provoca un cancer la șobolani. Iar eu vin și îi spun poporului meu: „Știi, este cancerigenă, dar eu îți dau puțin, nu-ți dau mult!”? Mi se pare cinic…

Mulți dintre bolnavii de cancer au dus un stil de viață sănătos și totuși au făcut această boală. Nici nu au fost iradiați sau expuși unor substanțe cu potențial cancerigen…

Să nu cădem într-o extremă și să credem că numai mâncarea greșită este cauzatoare de cancer. Există și alți factori, ambientali, și fizici și chimici, și profesionali și, bineînțeles, există și un mare procent de cazuri de cancer făcut din motive psihoemoționale. Din păcate, acești factori oncogeni psihoemoționali nu au fost studiați prea bine. A existat un studiu serios făcut de un doctor german, dar din păcate a contraindicat citostaticele la bolnavii cu cancer și atunci Colegiul Medicilor din Germania i-a ridicat dreptul de liberă practică, a trebuit să se retragă. Dar el a dovedit în decurs de câteva decenii, cât s-a ocupat de această problemă, rolul oncogen al unui anumit tip de stres asupra bolnavului. Aproape niciodată nu există un singur factor oncogen, întotdeauna acționează factori multipli! Și acel stres despre care a vorbit doctorul german și alimentația și parabenii din antiperspirante – care favorizează cancerul de sân – și radiația electromagnetică și insecticidele din agricultură, la profesioniștii care tratează plantele și cei care mănâncă organisme modificate genetic, fiecare vine cu contribuția lui și se atinge un vârf de agresiune când cancerul se declanșează și organismul nu mai reușește să fie eficient în procesele de apărare.

Există tratamente alternative, dovedite științific, ce funcționează?

Deși practic terapiile alternative de câteva decenii în profesia mea, eu nu sfătuiesc bolnavii să evite citostaticele și radioterapia. Eu îi trimit la citostatice și radioterapie, dar îi îndemn să facă și terapiile complementare. Colegii noștri oncologi, care le prescriu doar citostatice și radioterapie și eventual chirurgie oncologică, în majoritatea lor îi sfătuiesc pe bolnavi să nu recurgă la plante. După părerea mea e o atitudine greșită!

[nextpage title=”detalii”]

Cât de eficiente sunt terapiile naturiste în astfel de maladii?

Eu am, la ora actuală, în cabinet între 5 și 10 bolnavi zilnic cu diferite afecțiuni oncologice și le recomand extracte naturale de plante (fitoterapie), o anume dietă, îi trimit la un psiholog calificat pentru psihoterapie suportivă, le recomand în măsura în care primesc o terapie spirituală, să o folosească, să se roage mult, să aibă un duhovnic. Acestea sunt căile prin care noi încercăm să ajutăm bolnavii cu cancer. Și îi sfătuiesc pe toți să facă și citostatice și radioterapie. Un lucru dovedit științific și prin experiența mea personală, este că fitoterapia în mod sigur protejează bolnavii de efectele adverse ale radioterapiei și citostaticelor. Am bolnavi care nu au încredere în plante ca eficiență în a-și trata cancerul, dar vin țintit la cabinet și îmi spun de când intră pe ușă: „Eu am venit să-mi dați extracte de plante ca să mă apăr de efectele adverse ale citostaticelor și ale radioterapiei”. Acum apar din ce în ce mai des observații clinice și studii timide care dovedesc că unele extracte de plante au și efect anticancer, nu numai protecție de citostatice și radioterapie. Vom vedea în viitor… Din păcate, aceste studii se fac foarte greu pentru că există o mentalitate greșită: în primul rând, casele de asigurări de sănătate nu decontează tratamentele naturale, ci numai pe cele chimice; în al doilea rând, medicina oficială pregătește studenții și rezidenții în oncologie numai pe domeniul citostaticelor și radioterapiei. Cursurile de fitoterapie și de terapii alternative sunt postuniversitare și rareori se întâmplă să fie urmate și de un medic oncolog care vrea să afle valoarea acestor terapii alternative. Și atunci dacă 99% din medicii oncologi asta au învățat, asta dau, adică citostatice și radioterapie, nu se nasc ușor studii clinice serioase despre tratamente alternative.

Pe lângă a fi un bun medic sunteți și un bun creștin. Care este impactul credinței în viața medicului, dar și a bolnavului?

Există două studii vestite făcute în Statele Unite, pe loturi și pe metoda dublu-orb, unul pe 300 și unul pe 600 de pacienți, care dovedesc efectul și eficiența rugăciunii făcută pentru bolnav în timpul spitalizării. Bolnavii pentru care s-a rugat grupul de rugăciune au făcut mai puține recidive de infarct, mai puține edeme pulmonare acute sau stopuri cardiace, mai puține intervenții chirurgicale pe cord sau tahicardii paroxistice ventriculare ori supraventriculare. Deci, rugăciunea este dovedită ca fiind eficientă nu numai prin credință, ci și prin studii obiective dublu-orb făcute la patul bolnavului! Mai există un avantaj: bolnavul credincios suportă mult mai bine evoluția bolii, este mai liniștit, mult mai optimist și încrezător în vindecarea lui, are un moral foarte ridicat. Bolnavul cu adevărat credincios nu face depresie niciodată sau foarte rar, când e depășit de situație. Toate aceste manifestări în viața lui psihică îl ajută în procesul vindecării.

În județul Caraș-Severin se construiește Nera, prima clinică de recuperare oncologică din România. La ce sumă se ridică investiția și care este stadiul actual?

În jur de 5 milioane de euro… Patru pavilioane sunt gata, mai trebuie să construim 45 de saloane și sperăm ca în primăvară să putem finaliza lucrările și să o deschidem.

Cum pot ajuta românii la finalizarea clinicii?

Intrând pe site-ul www.clinicanera.ro și donând cât poate fiecare.

[nextpage title=”detalii”]

Cu ce se diferențiază Clinica Nera de celelalte centre de tratament oncologic?

În primul rând este prima clinică de recuperare oncologică din România. Reabilitarea sau recuperarea oncologică e o disciplină terapeutică ce există în toate țările din Europa, în afară de România. Sub acoperișul acestei noțiuni a reabilitării oncologice intră un departament de psihoterapie, unul de nutriție, unul de kinetoterapie, unul de stil de viață, unul de prevenție, unul de depistare precoce. Păi dacă institutele de oncologie din România au doar doi psihologi la 500 de paturi… e clar că nu e suficient!

Ce pacienți vor fi tratați acolo?

Nera e o clinică deschisă pentru bolnavii de cancer în stadiul 1 și 2, cel mult. Poate uneori și în stadii mai avansate, pentru că în afară de reabilitarea oncologică, vom face și tratamente de ameliorare sau rezolvare a reacțiilor adverse la tratamente citostatice și radioterapie sau a complicațiilor postoperatorii. Deci, noi ne-am propus să venim și în ajutorul bolnavilor tratați clasic care au reacții adverse.

 

Prof. dr. Pavel Chirilă este medic primar de medicină internă cu supraspecializare în fitoterapie și homeopatie, doctor în științe medicale și profesor de Bioetică. S-a născut în 1946 la Slatina Nera, în județul Caraș Severin, iar după 1989, a reușit să construiască mai multe instituții, între care spitalul creștin Christiana din București, școala postliceală sanitară și editura cu același nume, Centrul medical „Naturalia” și Centrul de îngrijiri paliative „Sfânta Irina”. În plus, a ctitorit o mănăstire de maici în Pipera, o alta la Slatina Nera și o biserică în Voluntari. Este unul dintre cei mai cunoscuți medici din București, specialist în tratamente naturiste și promotor al medicinei creștine.

Interviu oferit de Plus Communication

News

Barbie de Romania, dintr-o vacanta intr-alta!

Published

on

Diana Bianca sau “Barbie de Romania”, asa cum o numeste presa, se pare ca si-a inceput anul nu doar cu proiecte frumoase, dar si cu vacante dese si neasteptate. 

– Diana, am vazut ca ai plecat din nou in vacanta. Nu te-au speriat toate zvonurile legate de coronavirus?

– Uite ca nu. Eu imi traiesc viata, cu precautiile de rigoare, dar o traiesc. Am invatat incet-incet, sa elimin teama din viata mea. Pentru ca orice frica te blocheaza, te paralizeaza, te tine pe loc. Si te impiedica sa te bucuri.

Iar viata e facuta pentru a te bucura. De tot. Daca alegi sa ti-o traiesti intr-o frica continua, ti-o vei irosi. Si e un dar minunat! 

– Ce destinatie ai ales, de data aceasta?

– Am plecat in Spania, 

intr-un loc linistit, pitoresc, un “satuc” din zona Madridului, unde vreau sa ma bucur de liniste, sa gust din viata locuitorilor, sa ma plimb pe stradutele lor colorate, sa traiesc farmecul unei vieti total diferite, sa ma pierd printre ei…E o stare de bine de nedescris! 

A doua parte a vacantei va fi Madridul. Metropola, agitatie, hotel de 5 stele si tot ce presupune aglomeratia unui oras 

de calibrul Madridului. Voi vizita obiectivele turistice consacrate, voi face putin shopping si deja am ales doua restaurante celebre pentru a lua masa.

– Pleci des in vacante?

– Anul acesta mi-am propus 

sa plec cam lunar. Deja pana in luna iunie, am si programate plecarile.

Vreau un an in care sa muncesc, sa ma implic in multe proiecte, dar sa ma si relaxez. Sa te axezi doar pe munca, nu este o optiune decat in masura in care esti interesat strict de bani.

Dar viata trece si trece extrem de repede, oricat ne-am preface noi ca suntem vesnici. Iar atunci cand vom pleca, nu vom lua cu noi nicio acumulare materiala, ci doar ceea ce am simtit si am trait. 

Eu sunt hotarata sa fiu fericita si aleg sa ma simt libera sa imi traiesc fericirea dupa regulile mele. Oamenii ma vor judeca oricum, in functie de propriile lor interese si imi vor “vana” greselile.

Nu conteaza. Asta spune, in definitiv, ceva despre ei, nu despre mine. Poate ca nici eu nu sunt inger, dar, cu siguranta, nici lumea nu e Rai!

Continue Reading

News

Cum a petrecut Barbie de Romania in Noaptea de Revelion. Imagini inedite. FOTO.

Published

on

Am intrat într-un nou an. La petreceri glam sau pe plajele unor destinații exotice, vedetele și-au făcut dorințe la miezul nopții și au petrecut până în zori. Iar noi le-am admirat pozele de pe Instagram.

A fost noaptea cu cele mai multe artificii din an, în care ți-ai pus o dorință și ai petrecut până în zori. Un eveniment atât de spectaculos nu putea să treacă fără postarea a cel puțin o poză pe Instagram.

Vedetele nu diferă prea mult de noi. Fie că au luat parte la o petrecere extravagantă de anul nou, fie că și-au pus o dorință la trecerea dintre ani cu picioarele în nisip, vedetele nu au ezitat să publice poze pe Instagram.

Barbie de Romania, frumoasa blonda Diana Bianca a petrecut Noaptea de Revelion in Capitala, intr-unul dintre cele mai exclusiviste localuri de la noi. Aceasta s-a bucurat de cei dragi si a a degustat cele mai pretentioase feluri de mancare si cele mai fine bauturi.

Diana a purtat o rochie din paiete rosii si a stralucit la propriu.

„Ce multe lucruri neasteptate s-au ivit, ce multe lucruri asteptate nu au mai aparut niciodata…

Renunta la ce ai pierdut, sorteaza ceea ce e bun si frumos, agata-te de ce a ramas si construieste mai departe.”, a scris Diana Bianca pe conturile ei de socializare.

Continue Reading

News

Board games sau jocurile de societate – cadoul mult dorit de Craciun

Published

on

Oamenii au avut dintotdeauna o afinitate pentru jocurile de societate. Joaca in general aduce o bucurie in viata ta indiferent de varsta pe care o ai.

Ofera drept cadou jocuri de societate!

In perioada Craciunului trebuie sa faci cadouri cat mai frumoase celor dragi. Pentru asta ai nevoie sa iti gasesti inspiratia si sa reusesti sa ii surprinzi pe acestia cu cele mai inedite produse. Un joc de societate este un produs care ar bucura orice persoana. Pana la urma cine nu s-a jucat macar o data in viata sah sau Rummy?

Iata care sunt beneficiile aduse de jocurile de societate:

Imbunatatesc functionarea creierului –  Jocurile de societate reprezinta un bun exercitiu pentru creier. Acestea ajuta la formarea gandirii si a memoriei atat pentru cei mici cat si pentru adulti.

Aduc buna dispozitie in viata ta –  Prin practicarea unor jocuri de societate corpul tau va elibera endorfine iar asta iti va aduce o stare de bine. Vei vedea ca te vei simti mai vesela si mai multumita de tine si de cum ai ajuns sa iti petreci timpul liber.

Reduc stresul – Stresul este o problema de care ne lovim zi de zi. Atunci cand iti petreci timpul facand ceea ce iti place, vei vedea ca stresul acumulat de-a lungul zilei o sa dispara.

Intaresc relatiile dintre oameni –  Jocurile de societate implica conexiunea cu alte persoane si comunicare cu acestia. O seara placuta alaturi de cei dragi te va ajuta sa iti dezvolti relatii mai bune cu oamenii de langa tine.

Sporesc creativitatea – Jocurile te vor ajuta sa iti dezvolti creativitatea. Vei petrece mai mult timp incercand sa gasesti solutii pentru a iesi invingator.

Prin urmare un joc de societate este un produs exceptional pe care il poti darui drept cadou atat unei femei cat si unui barbat. Avand in vedere faptul ca sarbatorile de iarna se apropie cu rapiditate poti incepe prin a cauta cateva jocuri de societate astfel incat sa iti surprinzi toti apropiatii. Pe piata vei gasi foarte multe modele de jocuri din care poti alege, incat sa reusesti sa le aduci persoanelor dragi din viata ta  mai multa multumire si fericire.

Gandeste-te ca in dimineata Craciunului toti cei dragi vor deschide cadoul primit de la tine si vor ramane placut impresionati. Pana la urma, Craciunul inseamna bucuria de a darui. Daca tie ti-ar face placere sa primesti drept cadou un joc de societate atunci cu siguranta si prietenilor tai le va face placere.  Alege un joc de societate care sa ii reprezinte sau daca stii ceea ce isi doresc nu mai sta pe ganduri si cumpara produsul!

Continue Reading
News3 luni ago

Barbie de Romania, dintr-o vacanta intr-alta!

News5 luni ago

Cum a petrecut Barbie de Romania in Noaptea de Revelion. Imagini inedite. FOTO.

News6 luni ago

Board games sau jocurile de societate – cadoul mult dorit de Craciun

Bazar11 luni ago

Honor 10 – review: smartphone mid-range cu un raport foarte bun calitate-pret

Bazar11 luni ago

Jocuri păcănele, ruleta casino și blackjack online

Bazar11 luni ago

Casio G-SHOCK – Official timekeeper la Neversea si Untold 2019

Bazar11 luni ago

Solutia perfecta pentru stocurile produselor de curatenie si igiena!

Bazar11 luni ago

De mici invatam sa reciclam

Bazar11 luni ago

Cerbul de Aur 2019: 71 de artiști din 21 de țări s-au înscris în selecția pentru concursul internațional de interpretare

Bazar11 luni ago

Învață cum să faci bani online la casino

Bazar11 luni ago

Diana Bianca a dat petrecere mare de ziua sa de naștere. Vezi cine a fost alaturi de ea si cum a petrecut

Bazar11 luni ago

Cele mai rapide 3 limuzine din lume

Bazar11 luni ago

3 Culturi care încă folosesc astrologia intensiv

Bazar11 luni ago

Fii la curent cu noile tendinte in materie de seminee si design interior

Bazar11 luni ago

Tenorul Dragos Cicu a avut un moment extrem de apreciat pe scena Summer Gala 2019

Bazar11 luni ago

Cine va câștiga în Liga Campionilor UEFA 2020?

Bazar11 luni ago

Este o idee buna sa iti faci biletul zilei bazat pe campionatul de fotbal preferat?

Bazar11 luni ago

Când siguranţa înseamnă voie bună prin noua colectie de carucioare de copii            

Bazar11 luni ago

Cum achizitionezi cele mai bune sisteme de incalzire si sanitare pentru locuinta ta? Apelezi la un magazin instalatii de incalzire si sanitare de incredere

Bazar11 luni ago

Atsol, magazinul care comercializeaza cele mai bune accesorii pneumatice

Muzica1 an ago

Denisa Moga lanseaza single-ul „Maker”

Bazar1 an ago

Delia lansează videoclipul oficial al piesei „Trăiește frumos”, un manifest pentru o viață echilibrată în offline

Muzica2 ani ago

Kalle a lansat Bagajul, primul featuring cu JO

Bazar2 ani ago

Dan Bălan a lansat „Numa Numa 2”, continuarea fenomenului mondial „Dragostea din tei"

Muzica2 ani ago

Dan Bălan continuă povestea „Dragostea din tei” în Africa

Muzica2 ani ago

S-a lansat videoclipul oficial “Mr. Loverman”!

News2 ani ago

Mark Stam – s-a lansat anul acesta în muzică și este deja în topuri

Muzica2 ani ago

Sore face prima declaratie de dragoste muzicala iubitului ei!

Muzica2 ani ago

Nadiris lansează single-ul “Alinare”

Eveniment2 ani ago

Jorge Gonzalez reprezinta Spania la Cerbul de Aur 2018

Muzica2 ani ago

Alexandra Tanasoiu lanseaza piesa si clipul „Dor de vara”

Muzica2 ani ago

Cea mai așteptată colaborare! Irina Rimes și The Motans lansează „Cel mai bun DJ”

Muzica2 ani ago

Amna lanseaza „De Cate X Vrei Tu”

Muzica2 ani ago

„Suflet de hartie”: Celia si Stefan Floroaica, de la Exatlon, poveste de dragoste in noul clip al artistei

Muzica2 ani ago

Dara își dorește să se înscrie la școala de pilotaj aviatic

Muzica2 ani ago

Myra Monoka lanseaza single-ul si clipul „Rewind”

Muzica2 ani ago

O prezentatoare TV s-a lansat in muzica. Este foarte sexy in videoclip!

Muzica2 ani ago

Mary Lee lanseaza un nou single si videoclip, “Hamora”

Muzica2 ani ago

Jean Gavril a lansat “Jale Jeane”

Muzica2 ani ago

Iubire fierbinte intre Antonia si Alex Velea!

Trending