Connect with us

Aproximativ 500.000 de persoane au vizitat cele peste 180 de instituţii din Bucureşti şi din ţară la ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, potrivit unui comunicat de presa de la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR).
Noaptea muzeelor, eveniment aflat la cea de-a noua ediţie, a fost sărbătorită, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de peste 180 de instituţii din ţară, număr în creştere faţă de anii trecuţi, se spune în comunicat.
„În urma centralizării datelor primite până în acest moment, se estimează un număr de 500.000 de participanţi la nivel naţional”, se spune în comunicat.
Noaptea muzeelor în Bucureşti:
Anul acesta, în Bucureşti publicul a avut de ales între 32 de muzee şi organizaţii culturale care şi-au deschis porţile până târziu în noapte. Peste 144.350 de vizitatori (cifră parţială pentru 24 de locaţii) au optat atât pentru muzeele mari, care şi-au facut o tradiţie din sărbătorirea acestui eveniment, cât şi pentru muzeele sau organizaţiile culturale care s-au alăturat în acest an, precum: Muzeul „Theodor Aman” – care s-a redeschis pentru public special pentru această noapte (4.500 de vizitatori), Muzeul Căilor Ferate Române, expoziţia „Romanian Design Week Preview” deschisă la Palatul Ştirbei (aproximativ 5.000 de vizitatori), Galeria Galateca sau „Ferma Animalelor” din Pantelimon (2.203 de vizitatori).
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a înregistrat 18.672 de vizitatori, atraşi atât de expunerea permanentă, cât şi de reducerea preţului tichetului de intrare la expoziţia „The Human Body”.
La Muzeul Naţional de Artă al României, aproximativ 8.500 de vizitatori s-au bucurat de inaugurarea spaţiilor istorice din corpul central, recent renovat, al fostului palat regal: Sufrageria regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor.
Totodată, 10.500 de vizitatori au călcat pragul Muzeului Naţional de Istorie a României (în intervalul orar 16.00 – 00.00), iar Muzeul Naţional de Geologie a anunţat un număr de 14.619 de vizitatori în intervalul orar 19.00 – 00.00, în timp ce Muzeul Municipiului Bucureşti a primit 10.000 de vizitatori la sediul central.
Citeste mai mult aici!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending