Connect with us

Bazar

Bucurestiul Vechi – Bizantul visului meu

Published

on

As vrea o clipa cu mine dar genele se lasa, ochii mi s-au inchis si parca intr-un ‘lag’ al extazului, am vrut pentru o clipa sa exist. Sa simt ca sunt alaturi de sinele meu, ca suntem eu si cu mine insumi prieteni, pentru o clipa macar; ca imi doresc sa ma rup de vuietul padurii in care am copilarit, de alter-egoul ce nu ti-e prieten numai cand norma absecede asupra ta.  Nu vreau sa mai fiu copilul calugarit, sau bunicul apus  de vreme si greutati, intr-un colt uitat de lume.

Am avut indrazneala sa cred ca zbor, sa ma desprind de pamant odata cu o pala de vant si sa ma uit in sus, sa ajung, sa devin, sa renasc, sa zambesc si sa doresc, sa cred ca am si eu locul meu.

Si naste asa, fara voie, in sufletul meu, un nou eu al libertatii, al dorintei de a fi, dezinhibitor, un alt-ego, ce vrea sa tina in maini eul primar, neregasit in sine insusi, ce in decupajul sau initial a fost cladit in fortaretele arhetipale ale mostenirii sale avatarice, mai intai un indo-european ce nu se regasea in proprii stramosi, un aurelian invins si retras in cosmelia ce singur o parasise, un pagan otoman ce se apara de sine cucerind si subjugand neamuri, apoi un postbizantin decazut in propriul sau Constantinopol, revictimizator si pierdut in visul sau etern de a fi european, apoi un balcanic victima a franelor clasicului Orient, tintuit si  fractat in tipologii care nu ma lasau, nu-mi dadeau voie,  ma retractau, ma regresau, ma introiectau in pierderea propriului meu eu.

Am repirat mai apoi, in ‘flash-back’-ul temporal al egoului meu, visand, la jumatate din al doilea mileniu, intr-o mahala cu iz germanic, coagulata langa o mica parohie de la o margine de pod al Mogosoaiei, haotica, pe nestiute aparuta, plina de trecatori si negustori de natii peste cateva, ce poate prin tunelurile timpului au calatorit si ei asa ca mine si care au ajuns poate asemeni sa sa se resimta, visandu-se si ei sub stralucirea unui jabou sau unei rochii din muselina, a unei printese a palatului de langa pod, sau locuitorii vreunei manstiri in care Radu Voda si-a marturisit credinta sa unui hangiu ce indulcea fascinant sufletele drumetilor, asemeni Elenei din Troia razboinicilor cuceritori, cu pocale de vin de mic Paris, parca pe nestiute.

Purtam joben si frac si ca in „modele Parisului”, voiam sa absorb tot, sa imi capat un pasaport la recunoastere si sa invat totul despre el, cuvinte imprumutate,  sa ma impanez cu moderne neologiosme frantuzite amestecate cu ancestralitate daca. Imi revendicam dreptul de valahian, moldovean sau transilvanean pe un colt de banca roasa de timp de la marginea mahalalei, plina de praful unui satuc nestiut de nimeni ce incepea de la marginea sa si parca unde „micul Paris” sfarsea, lasand locul unui „mare sat”.

Imi fugea, in spatiul mental al visului, o  pelicula la care eram partas, dar parca se rupsese, lasand o imagine fugita, cu ceata si un alb de ecran in care simteam ca ma pierd, ca intr-o stare de beatitudine hipnoida. Atunci am vrut sa ma transorm,  sa fiu personaj intr-o paradigma balcanica – sa ma simt si eu un simbol de modernitate ce rememora halucinant, in pelicula la al carei spectator eram, societati medievale intarziate, revendicate sub „Sublima Poarta”, tarziu contaminate si recompuse in Renastere si Luminism; sa redevin si eu odata cu ele; pentru ca nici fumul de narghilea , nici muselina sau dantela unui mahalagiu vanzator de fineturi  scumpe, nu imi sustinea stapilopozii acelui ego tintuit si prizonier in clasicul Orient, ego ce se apara de el insusi, si nu ma lasa ajung la tarm, in efortul de a ma retrage la mal, din marea alter-egoului meu ce traia visul acestei istorii. 

Se incapatana sa ma lase sa plutesc in neant, in acest alt eu al sinelui meu, fara voia de a-mi revedica nici macar pentru o clipita,  dreptul la axioma fericirii sensului pentru care egoul meu primar lupta. Si care frustrat, neregasit, creandu-si acest alt-ego cu care sa invinga, voia din nou sa se apere, sa nu isi duca la capat misiunea pentru care a fost insa creat, cu riscul existentei mele in fantasma; de a pluti in continuare in marea acestui alterego creat de constiinta mea naratorie, fara nici o inhibitie, in interiorul egoul meu primar. Neavand scapare catre mal am inceput in acelasi vis sa inot spre larg, pentru un nou mal.

Ma transformasem asadar, din clasic in modern, sa resping cumva corsetul patrimoniului oriental ce imi norma conditia de plecare si  sa ma asimilez valorilor modernismului, intru eterna speranta a evolutiei, intr-o incorporare aproape fara selectie de valori ale unui vest promitator;  sa ma supun in visul meu, conditiei ‘sine–qua–non’ de a ma imbraca in aceasta noua identitate a mea, asteptata a se construi. Valul ma purta prin cheiuri, parcuri si gradini, privind parca prin neant timpul, de la fereastra unui „tramvai cu cai” mergand agale pe strazile pietruite de altadat’, intr-un parfum ce te ademenea serpuitor sa te pierzi in escapade nocturne, pana in micile  fundaturi neinsemnate inca de urmele unui razboi, ale Bucurestilor de atunci.

Simt cum malul e inca departe, iar himerele visului,asemeni unor sirene, sunt coplesitoare, nu ma lasau sa ma desprind de franghiile ce ma tineau in larg, iar ‘never-endingul’ devea un veritabil laitmotiv.

Deodata, un impuls pe nestiute ma face sa abandonez lupta sinelui prin intermediul alter-egoului creat spre a ma salva, de a ajuge la un vreun mal in visul meu, iar ochii se deschid ca intr-o redevenire, ce parca imi transformase filogenetic, metafizic firul rosu al acelui alt-eu restaurator, captiv inca al celui primar din sine, plasmuitor al visului, ce ar fi trebuit sa ma salveze in conditia de subjugat avataric, de a ma elibera de anxietatea existentiala a prizonierului din mine; genele se ridicau si ma trezeam dintr-o experienta, pe undeva esuata intr-un vis metaforic al istoriei. 

In sinea mea simteam, nemultumirea unei istorii repetate la nesfarsit si spiralate parca intr-o „Coloana a Infinitului” care nu-si atinge limitele.

Ma trezesc asa si acel ‘lag’ al extazului in care linistit adormisem, se risipeste si vad o zi de vara plina de incandescenta unei calduri toride inundat de dorinta de a-mi topi frustarea creata de esecul acestui alter-ego salvator, ce nu prea a reusit; sa o topesc in soarele arid si odata cu ea, legaturile trecutului ce parca nu a invatat nimic de la el insusi.

Acum simt ca vreau sa fac ceva. Sa imi recastig existenta pierduta in secole avatarice ale existentei spiritului meu. In acelasi Bucuresti  de altadat’, sa  cobor din abisurile fantasmei, in realul cotidian. Gradini, parcuri pline de fori, strazi complet transformate, aglomeratie, totul imi reaminteste de un parfum alegoric, ce parca nu–si schimba esenta ci doar tonurile intr-un alt registru.

Un caleidoscop de modernism al Bucurestiului actual, alearga langa dorinta mea de a-mi recapata identitatea existentiala a primului meu eu, parca palid pierdut acum in cotidian, si sa abandonez lupta prin alte egouri, desi izul apoteotic al istoriei timpului nu poate fi sters, ramanand incrustat in memoria  mea ancestrala. Pentru ca asa evolutionam.

Traiesc acum intr-o lume ce se vrea a fi evoluata, ce parca repeta istoria mostenita intr-0 alta dimensiune fizica. Asta parca imi  procura un soi de confort interior si sper ca acesta sa resusciteze asteptarea finala. Sunt nevoit sa accept o realitate prezenta, unitententa spre material, si o ambivanta a spiritului, un melanj al baletului intre extreme, ce ma invadeaza afectiv si care  hraneste  spiritul meu, ramanand insa speranta si dorinta unui vis cu sens, jinduit de la inceput, de a fi eu, liber, singular, evoluat si neinvadat brutal de abisul etosului colectiv subred si nesigur.

O lume ce parca vrea sa renege constante castigate prin timp, sa le inece in materie. Taina acestui vis se spulbera in zori cand viteza ia proportii greu tangibile de a le face fata. O lume ce alearga spre a-si castiga viata de zi cu zi, in aglomeratia unei capitale europene ce a sincopat in existenta sa, dupa jumatate de secol de retrard pecuniar, si care parca incearca sa recupereze o sansa pierduta.

Incerc acum, sa ma adaptez si sa ma apropii parca de o participatia mistica a egolului meu copil ce are nevoi bazale. Impetuos fugara, lumea in care traiesc se refugiaza intr-o compresie a timpului ce a capatat alte valente. O lume in care, vioara primadona canta un solo al egocentrismului. Copii ce merg la o scoala ce parca si-a pierdut rolul formator, batrani intr-o senescenta incarcata de trecerea anilor si epocilor, tineri bine imbracati intr-o permanenta demonstratie a ‘insight-ului’ eului lor, cateodata parca fara identitate proprie, aderentii unor dubioase valori  ale modernitatii, procurate cu un slab filtru dintr-o cultura vestica, amprentati  de mediu cateodata fara de masura, dispusi sa faca si ei ce pot pentru a fi parte la actiune, orice pentru a fi in prezent.

Ma trasform si eu intr-unul din ei, pe nesimtite si incerc sa parcurg impreuna cu semenii mei, un drum in speranta descatusarii finale a propriului meu ego. 

Rand pe rand muncesc, incerc sa traiesc, sa fiu fascinat de minunile tehnologiei, sa ma distrez, sa recompun ceva ce cred ca ma va face fericit. Pentru ca nu sunt cineva, incerc sa devin, pentru ca sunt deprimat ma joc, pentru ca sunt nesigur ma apar, intr-o frica ce nu ma lasa de multe ori sa fiu eu insumi; pentru ca sunt tensionat ma duc sa beau un pahar amicii, pe o veche strada ce pastreaza candoarea numelui pe care din timpuri imemoriale il poarta, merg in discoteci unde incerc sa ma exprim asa cum cred ca as fi, sau cum cred ca as fi mai fericit. Dar frustrarea evolutiei mele, a eului meu, de-a lungul timpului ma apasa parca zilnic, pentru ca peste tot valoarea materiala primeaza si am uitat ca am nevoie si de mine.

Accept sa nu mananc pentru ca sa ma imbrac, accept sa arat frumos pentru ca asta imi da confort si incredere, sau pentru ca asta se cere de la mine,  sa fiu furios pentru ca nu sunt recunoscut sau apreciat,  sa uit de mine prin lumea larga, pentru ca sa am cu ce trai; sa imi iau, nu joben sau muselina, dar haine firmate  pentru ca lumea vede si apreciaza, sau o prietena frumoasa pentru ca sa am cu cine iesi in lume, sa ascult o muzica intr-un club care imi place pentru ca place si altora, fugind parca iarasi de mine.

Si cu trecerea anilor, vad ca lumea se schimba, ca la tot ceea ce eu am achiat tematica e diferita, iar asa, imi devine straina, ca m-am amagit inotand intr-un vis pentru a evada din Bizantul franelor mele interioare, iar in realitate, nu am facut altceva decat sa le ignor, asemeni semenilor mei, fara a-mi gasi plaja malului plin de soare, spre care cu disperare incercam sa ma indrept; si astfel sa ma desprind… , poate si pentru ca viata m-a luat prin surprindere, negasindu-mi ragaz de a ma lasa sa fiu pregatit pentru eliberarea din adancul sinelui meu interior…

Dr. Adrian Paler-Psihiatru

Bazar

Honor 10 – review: smartphone mid-range cu un raport foarte bun calitate-pret

Published

on

Marius Calugaru de la Blogatu.ro a testat Honor 10 si a ajuns la cateva concluzii foarte interesante, pe care le puteti afla din acest articol dar si di clipul urmator:

 
In cautarea unui smartphone care sa ne ofere performante cat mai bune dar care totodata sa aiba si un pret accesibil, l-am gasit pe Honor 10, unul dintre liderii categoriei de smartphone-uri mid-range. Cu un pret cuprins intre 1200 si 2000 lei, in functie de varianta si magazin, acesta este mai mult decat accesibil si ne poate oferi performante mai bune atat in ceea ce priveste capabilitatile foto, cat si jocurile, in comparatie cu alte telefoane cu pret similar.
Honor 10 este realizat din sticla si metal, avand un design compact foarte reusit. Este un smartphone placut la atingere, care se curata usor de urmele de amprente si ofera o buna aderenta.
Honor 10 este disponibil in mai multe variante de culoare, precum negru sau albastru, oferind reflexii spectaculoase in functie de unghiul in care este privit.
Pe partea din fata vom gasi un ecran cu diagonala de 5.84 inchi, care acopera 80% din suprafata smartphone-ului. Display-ul este protejat de Corning Gorilla Glass.
Ca si in cazul telefoanelor Huawei, si Honor ofera camere foto de calitate excelenta. Honor 10 are 3 camere foto, una situata pe partea din fata, in notch si doua pe partea din spate. Cea frontala, pentru selfie-uri, are o rezolutie de 24MP iar cele de pe partea din spate au rezolutii de 16MP si 24MP. Camera frontala poate filma FullHD iar cu sistemul dual camera de pe partea din spate pot fi realizate clipuri 4K.
In testele foto realizate de Marius pot fi vazute cat de clare sunt detaliile din selfie-uri sau din fotografiile realizate cu sistemul dual-camera. Clipurile au, la randul lor, o calitate foarte buna. Honor 10 dispune de tehnologie AI care optimizeaza fotografiile, alegand modul ideal in functie de numerosi parametri.
Insa calitatea fotografiilor si a clipurilor este doar unul dintre numeroasele criterii pentru care o persoana alege un smartphone. Un rol important il joaca si configuratia, iar la acest capitol Honor 10 nu dezamageste. Este motorizat de un procesor octa-core Hisilicon Kirin 970 care poate fi insotit, in functie de configuratie, de 4, 6 sau 8GB de memorie RAM. Spatiul de stocare este la randul sau generos, Honor 10 fiind disponibil in doua versiuni: de 64GB sau 128GB. Pentru pasionatii de fotografie si filmari, recomand versiunea cu 128GB de memorie interna iar in ceea ce priveste memoria RAM, sunt de ajuns si 4GB.
Este bine ca sunt disponibile si versiuni cu mai multa memorie RAM, astfel aplicatiile vor rula mai rapid si fara probleme, chiar si in multitasking.
In concluzie, Honor 10 este un smartphone care merita achizionat daca nu aveti la dipozitie un buget foarte mare dar vreti totusi sa va bucurati de performante cel putin decente pentru o utilizare zilnica.

Continue Reading

Bazar

Jocuri păcănele, ruleta casino și blackjack online

Published

on

Cazinourile online au apărut într-o perioadă în care jucătorii pasionați își doreau și aveau nevoie de o alternativă la cazinoul fizic care de cele mai multe ori se afla la o distanță mare de jucătorii din afara orașului. Spre deosebire de cazinoul fizic, casinoul online este o variantă care este accesibilă pentru jucătorii din orice loc atât timp cât au acces la internet. Jocpacanele.ro sau Ruleta Casino sunt doar două dintre platformele de gambling online unde jucătorii se pot distra și au acces la jocuri care le pot aduce câștiguri rapide și facile.
Jocurile disponibile la un cazino online au depășit de mult oferta fixă a unui cazino fizic, fiind adăugate jocuri noi destul de frecvent. Fiecare platformă de jocuri online încearcă să ofere jucătorilor săi cele mai noi, populare și atractive jocuri. Un mod rapid și lipsit de costuri pentru jucător de a se distra pe platforma online este să beneficieze de un bonus fara depunere.
 
Top 3 tipuri de jocuri: păcănele, ruleta casino și blackjack

  1.     Jocuri de păcănele

Pe jocpacanele.ro jucătorii pot găsi o varietate mare de jocuri pe care să le încerce atât gratis, cât și cu un bonus de bun venit avantajos la cazinourile online licențiate din România.  Păcănelele sunt printre cele mai iubite jocuri disponibile în orice cazino online și accesibil de pe orice platformă.
Regulile de joc sunt destul de simple: se apasă butonul Spin sau Start care face rolele să se miște în timp ce jucătorul așteaptă o combinație de cel puțin 3 simboluri identice pe o linie de plată activă. Nu întotdeauna o rotire este câștigătoare, dar jucătorii trebuie să știe cum să joace și cum să profite de șansele sale.
Regulile de joc includ în primul rând cunoașterea simbolurilor de joc. Astfel, pentru a câștiga jucătorul trebuie să știe că anumite combinații de simboluri îi pot aduce câștiguri uriașe, pe când altele nu valorează nimic. Valoarea simbolurilor dintr-un joc slot poate fi verificată în tabelul de plată unde vei găsi și detalii despre alte caracteristici ale jocului. Cele mai populare simboluri sunt cele clasice, mai exact șeptarii, fructele, clopoțeii și simbolurile BAR.
Cele mai importante dintre simboluri sunt cele denumite Wild sau Scatter deoarece simbolul Wild poate lua locul altui simbol, pe când simbolul Scatter le pot aduce jucătorilor o mulțime de bonusuri și/sau rotiri gratuite. Pe jocpacanele.ro jucătorii se pot distra jucând 20 Super hot, 40 Super Hot, 5 Dazzling Hot, Age of Troy, 7 Monkeys și multe alte sloturi la fel de distractive.

  1.     Ruleta casino

Ruleta casino este unul dintre cele mai vechi jocuri de noroc pe care acum îl poți juca într-un cazino online. Conținând o ruletă numerotată, o bilă și un punct de sprijin, ruleta funcționează rotindu-se și unde va cădea bila, acel număr este câștigător. În mediul online ruleta funcționează fix la fel. Jucătorii plasează pariurile pe numărul și culoarea dorită: au de ales între roșu și negru și între 37 sau 38 de numere, în funcție de varianta de ruletă.
Ca orice alt joc de masă, ruleta este un joc care necesită puțină strategie înainte de a plasa pariul pentru a avea cele mai bune șanse de câștig. Odată ce ruleta se învârte, pariurile nu mai pot fi plasate, iar jucătorii nu pot face altceva decât să aștepte să vadă rezultatul final. Cine a câștigat își primește câștigul și apoi jocul se reia cu plasarea unor noi pariuri.
Cele mai faimoase variante de ruletă sunt cea europeană și cea americană, iar acestea sunt disponibile pe platforma online Ruleta Casino, jucătorii având posibilitatea de a le încerca gratis. Diferența dintre ele este faptul că varianta americană are un zero în plus, ceea ce le oferă jucătorilor șanse mai mici de câștig, deci pentru mai multe șanse de câștig jucătorii ar trebui să aleagă ruleta europeană. Descoperă mai multe variante ale acestui joc popular pe Ruleta Casino!

  1.     Blackjack

Blackjack este un alt joc de masă disponibil pe platformele de cazinouri. Supranumit și „21”, acesta este un joc în care strategia are un loc important. În acest caz, jucătorii nu joacă unul împotriva celuilalt, ci împotriva casei. Pentru a câștiga un jucător trebuie să aibă suma valorii cărților cât mai aproape de 21 sau chiar 21 dacă este posibil. Folosind un bonus fără depunere primit în mod gratuit din partea cazinoului, jucătorul poate să își exerseze aptitudinile la jocuri precum Blackjack clasic, Blackjack european, Blackjack Atlantic City și multe alte variante.
 
Joacă la casino cu un bonus fără depunere
Spre deosebire de cazinourile fizice, cazinourile online sau platformele de cazinouri cum ar fi jocpacanele.ro le oferă jucătorilor o gamă extrem de diversificată de jocuri, dar și de bonusuri de bun venit care le oferă șansa să descopere jocuri de păcănele captivante. De asemenea, dacă ești interesat de jocurile de ruletă, te poți înregistra la unul dintre cazinourile disponibile pe Ruleta Casino pentru a primi un bonus de bun venit exclusiv.
Netbet oferă jucătorilor săi la înregistrare un bonus fara depunere de 50 Rotiri Gratuite. Odată ce s-au înregistrat și au folosit în formular codul OFERTA50, jucătorii pot încerca orice joc de păcănele furnizat de Netent folosind rotirile gratuite.
O altă ofertă de la acest casino este una cu depunere, constând în 150% bonus până la 1.000 RON, dacă la prima depunere jucătorul va folosi codul BONUS1000. De exemplu, dacă va depune 100 RON va primi din partea cazinoului încă 150 RON și va putea rula în orice joc 250 RON și 50 runde gratis.
Înregistrează-te acum la un casino licențiat și încearcă diverse tipuri de jocuri casino pe jocpacanele.ro sau ruletacasino.ro!

Continue Reading

Bazar

Casio G-SHOCK – Official timekeeper la Neversea si Untold 2019

Published

on

 
Casio G-SHOCK ceasul devenit simbol al stilului urban, indestructibil, inconfundabil, inimitabil, este pentru al doilea an consecutiv official timekeeper la cele mai cool festivaluri de muzică ale verii – Neversea și Untold. Pentru că timpul și distracția sunt elemente dinamice, definite de o energie proprie, colaborarea din 2018 continuă și în acest an cu noi activări la malul mării, dar și într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale României – Cluj. Astfel, mediul outdoor și mediul urban se îmbină în continuare într-o atmosferă cu adevărat cool.
Anul acesta, la Neversea, secundele numărate de Casio G-SHOCK au reprezentat tot atâtea oportunități pentru momente memorabile de distracție. Organizatorul – compania B&B Collection, unicul importator al mărcii în România – a asigurat o experiență unică, reprezentativă pentru brand, prin jocul de basketball propus, care a strâns peste 500 de jucatori în fiecare zi, pentru a câștiga zecile de ceasuri oferite ca premii, dar și șepci G-SHOCK, șireturi tip glow in the dark, sau vouchere în valoare de 50 de lei. Toate acestea s-au desfășurat sub îndrumarea a trei dintre cele mai îndrăgite vedete în rândul tinerilor – artistul Speak, influencer-ul Andrei Niculae și vlogger-ul Alex Ghidush – toți fiind adevărați susținători ai spiritului de festival.
Distracția, însă, nu se oprește la malul mării, ci continuă la Cluj, în cadrul festivalului Untold 2019.
 
De la o idee, la un simbol al stilului urban-sport
Legendar, inimitabil, de neoprit, G-SHOCK a devenit în decursul timpului o expresie sinonimă noțiunii de ceas rezistent la șocuri.
Lansat în 1983 de Casio, sub bagheta creatorului Kikuo Ibe shi, inventatotrul conceptului, care avea să devină el însuși o legendă alături de gama creată sub motto-ul „Absolute Toughness”, Casio G-SHOCK a fost rezultatul dorinței designerului de a da naștere unui ceas care să elimine în totalitate fragilitatea caracteristică ceasurilor de la acea vreme.
,,Îmi doresc să construiesc un ceas care să nu se strice nici măcar atunci când este trântit.” (Kikuo Ibe shi)
Fiind perceput inițial ca un ceas ideal pentru activitățile în aer liber, G-SHOCK a fost mult timp preferat de personalul din Aviație, Armată, Pompieri, Poliție sau Paza de Coastă, demonstrându-și în nenumărate rânduri calitățile și rezistența inconfundabile. Acestea sunt, însă, și cele care l-au propulsat în final spre noi teritorii, și în special spre mediul urban-sport, unde bikeri, skateri, rolleri si pasionați ai mișcării parkour, dar și artiști urbani precum grafferi, și cântăreți underground l-au descoperit și purtat în activitățile lor. Texturile, combinațiile de culori și tematici, împreună cu rezistența la șocuri și design-ul aparte au transformat ceasul Casio G-SHOCK într-un veritabil urban fashion icon – un sinonim al stilului de viață din marile orașe.
 
Casio G-SHOCK GW-B5600-2ER – rezistent, cool, conectat
Cel mai nou model – Casio G-SHOCK GW-B5600-2ER – reprezintă revelația anului 2019 în materie de ceasuri connected. Acesta este unul dintre cele mai robuste, mai precise și mai complete din punct de vedere tehnic ceasuri la ora actuală. Practic G-SHOCK GW-B5600-2ER reprezintă combinația ideală de tehnologie și funcționalitate în inconfundabila interpretare a Casio. O sinergie perfectă creată de Casio între istorie și avangardă.
Cu o greutate totală de numai 53 de grame, o carcasă (48.9×42.8×13.4mm) construită din rășină epoxidică și ranforsată pe interior cu o structurș din oțel, un geam din mineral și o etanșeitate de 20 ATM, modelul Casio GW-B5600-2ER se bucură de robustețe și totuși de o anumită doză de flexibilitate care nu face altceva decat să sporească rezistența ceasului ca întreg alături de felul în care este construită cureaua.
Design-ului pătrat, specific modelelor G-SHOCK, ce contribuie la rezistența ceasurilor, se adaugă noile tehnologii de conectare, rezultând un model recognoscibil, cool și modern.  Astfel, tehnologia Bluetooth®, ce facilitează conexiunea dintre smartphone și ceas, alături de funcțiile precum modul solar de încarcare a acumulatorului, smartphone time, semnal radio Multiband 6 pentru ajustarea automata a orei exacte (EU, U.S.A., Japonia și anumite regiuni din China), jurnal de zbor, world time și “find my phone”, transformă modelul GW-B5600-2ER într-un gadget indispensabil pentru cei cu un stil de viață urban.
Perfect adaptat secolului XXI, ritmului și nevoilor generației actuale de adolescență și tineri, GW-B5600-2ER este un smartwatch neconvențional ce se distinge prin devotamentul față de designul consacrat al Casio, dar și de o funcționalitate absolut impresionantă, caracterizată de utilitate și pragmatism.
 
Colecțiile Casio G-SHOCK sunt disponibile, în România, în magazinele B&B Collection, Be in Time, Splend’or și online pe www.bb-shop.ro.

Continue Reading
Life2 luni ago

Impresioneaza-ti prietenii sau colegii cu un cadou special in 2020

News8 luni ago

Barbie de Romania, dintr-o vacanta intr-alta!

News10 luni ago

Cum a petrecut Barbie de Romania in Noaptea de Revelion. Imagini inedite. FOTO.

News11 luni ago

Board games sau jocurile de societate – cadoul mult dorit de Craciun

Bazar1 an ago

Honor 10 – review: smartphone mid-range cu un raport foarte bun calitate-pret

Bazar1 an ago

Jocuri păcănele, ruleta casino și blackjack online

Bazar1 an ago

Casio G-SHOCK – Official timekeeper la Neversea si Untold 2019

Bazar1 an ago

Solutia perfecta pentru stocurile produselor de curatenie si igiena!

Bazar1 an ago

De mici invatam sa reciclam

Bazar1 an ago

Cerbul de Aur 2019: 71 de artiști din 21 de țări s-au înscris în selecția pentru concursul internațional de interpretare

Bazar1 an ago

Învață cum să faci bani online la casino

Bazar1 an ago

Diana Bianca a dat petrecere mare de ziua sa de naștere. Vezi cine a fost alaturi de ea si cum a petrecut

Bazar1 an ago

Cele mai rapide 3 limuzine din lume

Bazar1 an ago

3 Culturi care încă folosesc astrologia intensiv

Bazar1 an ago

Fii la curent cu noile tendinte in materie de seminee si design interior

Bazar1 an ago

Tenorul Dragos Cicu a avut un moment extrem de apreciat pe scena Summer Gala 2019

Bazar1 an ago

Cine va câștiga în Liga Campionilor UEFA 2020?

Bazar1 an ago

Este o idee buna sa iti faci biletul zilei bazat pe campionatul de fotbal preferat?

Bazar1 an ago

Când siguranţa înseamnă voie bună prin noua colectie de carucioare de copii            

Bazar1 an ago

Cum achizitionezi cele mai bune sisteme de incalzire si sanitare pentru locuinta ta? Apelezi la un magazin instalatii de incalzire si sanitare de incredere

Muzica2 ani ago

Denisa Moga lanseaza single-ul „Maker”

Bazar2 ani ago

Delia lansează videoclipul oficial al piesei „Trăiește frumos”, un manifest pentru o viață echilibrată în offline

Muzica2 ani ago

Kalle a lansat Bagajul, primul featuring cu JO

Bazar2 ani ago

Dan Bălan a lansat „Numa Numa 2”, continuarea fenomenului mondial „Dragostea din tei"

Muzica2 ani ago

Dan Bălan continuă povestea „Dragostea din tei” în Africa

Muzica2 ani ago

S-a lansat videoclipul oficial “Mr. Loverman”!

News2 ani ago

Mark Stam – s-a lansat anul acesta în muzică și este deja în topuri

Muzica2 ani ago

Sore face prima declaratie de dragoste muzicala iubitului ei!

Muzica2 ani ago

Nadiris lansează single-ul “Alinare”

Eveniment2 ani ago

Jorge Gonzalez reprezinta Spania la Cerbul de Aur 2018

Muzica2 ani ago

Alexandra Tanasoiu lanseaza piesa si clipul „Dor de vara”

Muzica2 ani ago

Cea mai așteptată colaborare! Irina Rimes și The Motans lansează „Cel mai bun DJ”

Muzica2 ani ago

Amna lanseaza „De Cate X Vrei Tu”

Muzica2 ani ago

„Suflet de hartie”: Celia si Stefan Floroaica, de la Exatlon, poveste de dragoste in noul clip al artistei

Muzica2 ani ago

Dara își dorește să se înscrie la școala de pilotaj aviatic

Muzica2 ani ago

Myra Monoka lanseaza single-ul si clipul „Rewind”

Muzica2 ani ago

O prezentatoare TV s-a lansat in muzica. Este foarte sexy in videoclip!

Muzica2 ani ago

Mary Lee lanseaza un nou single si videoclip, “Hamora”

Muzica2 ani ago

Jean Gavril a lansat “Jale Jeane”

Muzica2 ani ago

Iubire fierbinte intre Antonia si Alex Velea!

Trending