Connect with us

Pentru al cincilea an consecutiv, între iunie şi septembrie, realizatorii Radio România 3Net şi-au instalat „tabăra de vară” în incinta Complexului Luminiţa din staţiunea Eforie Nord, acolo unde sute de copii din toată ţara îşi petrec anual câteva zile de vacanţă estivală. Soare, nisip, mare cât vezi cu ochii şi o misiune la fel de mare: aceea de a oferi o alternativă cultural – educativă copiilor şi tinerilor care vin în vacanţă pe litoralul românesc.
Alături de cadrele didactice care însoţesc copiii aflaţi în vacanţă, în colaborare cu sponsori şi ONG-uri partenere, echipa Radio România 3Net priveşte copilăria la modul serios şi mai ales responsabil. Pentru că zilele sunt lungi şi fierbinţi iar nevoia de a umple timpul celor mici într-un mod cât mai util este mare, realizatorii Radio România şi-au amplasat sezonier o cabină de emisie pe terasa complexului şi îşi împart timpul între activităţile dedicate copiilor şi transmisiunile zilnice.
Workshop-uri realizate în parteneriat cu specialişti din domenii culturale, artistice şi de divertisment, cursuri de jurnalism cu acordare de diplome, terapie prin artă, concursuri, jocuri de vacanţă, dezbateri despre ecologie, religie, sport, carieră sunt numai câteva dintre activităţile care reuşesc să antreneze copii aflaţi în tabără într-o continuă provocare a cărei miză este, în principal, aceea de a-i educa prin joacă şi exemple.
De asemenea, în colaborare cu autorităţile locale, grupurilor de elevi le sunt oferite vizite educative la Aqua Parc Constanţa, la Delfinariu, Acvariu, Muzeul Marinei, plimbări cu telegondola etc. Expoziţiile, concursurile, festivităţile de premiere sunt şi ele un lucru obişnuit în 3Net Summer Camp: Jurnalistul săptămânii, Poetul săptămânii, Simpaticul săptămânii, Miss şi Mister Smart, Dansatorul săptămânii, Echipa ecologistă – fiind doar câteva dintre evenimentele care se desfăşoară în aplauzele celor prezenţi.
Un alt obiectiv prioritar al proiectului Radio România 3Net este, în fiecare vară, campania susţinută de informare, organizată în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, referitoare la importanţa, utilitatea şi necesitatea folosirii corecte a numărului 112.
Olimpici împreună cu copii defavorizaţi, sportivi alături de copii cu dizabilităţi motorii, elevi merituoşi din familii obişnuite lângă elevi proveniţi din centrele de copii, toţi au şansa egală de a avea o vacanţă petrecută în siguranţă, cu amintiri şi cunoştinţe utile acumulate fără efort şi în cel mai plăcut mod posibil. Şi, nu în ultimul rând, le oferă posibilitatea unică de a modera emisiuni alături de realizatorii Radio România sau de a învăţa câte ceva despre ceea ce înseamnă munca de jurnalist de la personalităţi ale mass-media.
Aşadar, Vara a venit! Hai cu noi la mare! Între 8 iulie şi 31 august, Radio România 3Net invită copiii aflaţi în tabără să realizeze prima lor emisiune radio! Pagina de Facebook a taberei de vară este locul unde tinerii ascultători pot posta propunerile lor în scurte înregistrări audio video. Vor fi selectaţi 8 finalişti care vor fi invitaţi în tabără pe rând, în fiecare săptămână, pentru a realiza prima lor emisiune sub îndrumarea unui realizator Radio 3Net! La final va fi votat câştigătorul concursului, care va primi ca recompensă o excursie în Grecia!
Şi tot pentru luna august, 3Net Summer Camp a mai pregătit un spectacol de dansuri ce se va desfăşura în cadrul Târgului Gaudeamus Mamaia, organizat de Radio România, protagoniştii fiind copiii de la Centrul Sf. Maria, sectorul 5, Bucureşti, demonstraţii pe plajă oferite de Lotul de Gimnastică Oneşti, o demostraţie de sărituri cu prăjina susţinută de Federaţia Română de Atletism în cadrul Zilelor Eforiei, cursuri de fotojurnalism, lansări de lampioane şi multe altele.
Toate emisiunile şi acţiunile din Tabăra de vară pot fi urmărite live pe www.radio3net.ro şi pe blogul www.tabaradevara.radio3net.ro , unde se pot afla zilnic noi detalii din Summer Camp 3NET 2013! Impresiile şi sugestiile dvs. sunt aşteptate pe pagina de Facebook: www.facebook.com/Radio3NetFlorianPittis/.
Mai mult, chiar şi copiii turiştilor aflaţi în zonă pot fi invitaţii proiectului derulat de Radio România. Aşa că repetăm îndemnul Vara a venit! Hai cu noi la mare!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending